„Liniștea. Când totul a fost zis și făcut, dar rezultatele sunt mizerabile, către ce te întorci?
Un nou incendiu a avut loc în ceastă dimineață la un spital COVID. Este al patrulea cu victime.
Într-un interval de un an, România a dat dovezi la lume că putem inventa un nou tărâm. Ce lume a treia? Noi suntem deja pe altă planetă.
După tragedia de la Neamț, ministrul – la acea vreme – Tătaru a declarat că suntem toți, într-un fel, vinovat. Replica mea publică a fost că diluarea responsabilității, ideea de-a arunca vina către toți e doar ”urma scapă turma”. Dânsul a nuanțat că se referea la ”totalitatea” politicienilor. Și aici e inexact, nu toți politicienii au ocupat fotolii în guvern, și doar o traistă au fost premieri, miniștri la finanțe, la economie, la infrastructură și sănătate.
După Balș, la doar câteva luni distanță, ministrul sănătății de la acea vreme (cum se întâmplă) Vlad Voiculescu, s-a pierdut prin pozele de profil, a declarat (căci cum nu altfel?) că este o tragedie etc, anchete expertize să vedem vom face, și speța a plecat mai departe dinspre Aventurile lui Habar N-am către Țara de Nicăieri, și alte lecturi ale copilăriei ministeriale.
Din nou în val, și înzestrați cu un nou ministru al sănătății, o plăpândă făptură care, ca și Pinocchio, nu avea sfori dar în rest toate mecanismele lemnoase funcționale, mai exact Ioana Mihăilă, are loc focul de la Constanța. Situația în coaliția de guvernare era deja critică, motiv pentru care nu s-au mai deranjat foarte mult cu empatia nici galbeni, nici albaștri. Culpa a zburat ca mingea de golf, fix spre gaura minții, cu stegulețul aferent.
Iar acum, tot la orele dimineții, altă dramă, în vreme ce la Guvern e premier un năuc demis, sau un demis năuc (după voia domniilor voastre), iar la Sănătate e Atilla, ale cărui puteri, rezerve și resurse sunt limitate de natura lui nativ interimară.
Tot ce au reușit să facă dregătorii noștri, în pandemie, a fost să-și umilească, sfideze, aresteze moral cetățeni și-apoi să-i lase să moară, să se chinuie, dar unii dintre ei să-și vadă sfârșitul în focul Gheenei de oxigen.
Bilanțul ultimei luni a confirmat prognoza unei fatalități crescânde, exponențial, pentru că tembelii de partid nu și-au văzut nici lungul nasului, nici marginea prostiei. Puteam să fi vaccinat populația și deci să nu ne crape axa spitalelor, dar ei aveau niște bănuți de împărțit.
Și acum, la ora la care scriu, șepticul puterii se joacă pe-o bancă de parcă n-ar fi, la mijloc, vieți omenești. Nu există, în istoria modernă a României, vreun precedent, vreo garnitură de demnitari – fie ei și corupți sau politruci de partid – care să fi permis o asemenea grozăvie.
Sunt, suntem obligați să ne păstrăm la noi cuvinte. Pentru că densitatea de cinism, ticăloșie, tâlhărie și cadaverism politic și-a atins buza halbei, și nu-ți mai lasă glas sau retortă.
De săptămâni întregi România stă cu paturile de ATI pline și nimănui nu-i pasă. De săptămâni întregi hora idioților dansează la nunta dintre hoți, și proști, pe acorduri de țambal și batistă pusă peste.
Care mai de care se găsește să amintească ceasul greu pentru țară, natura urgenței sanitare prin care trecem, o apă duioasă de vorbe goale dinspre niște oameni care nu-ți spun decât un singur lucru: în țara asta, România, unde trăiesc români, ești ca-n codru. Descurcă-te, băiete, că nu mai ai speranțe. Ce e și mai grav, lovitură după lovitură au adus în rândul populației deja extenuate moral o formă de capitulare. Am ajuns precum Batâr, mârțoaga lui Fefeleaga din nuvela lui Agârbiceanu.
Rușine să vă fie, să le fie”, scrie Gabriel Diaconu.
